Rupea – Sentinela de Bazalt
Amplasată strategic la întrețătaterea drumului de la Brașov la Sighișoara și de la Făgăraș către Secuime, cetatea Rupea se înalță semeață pe o stâncă de bazalt fără niciun alt antecedent de fortificare.
Cetatea a intrat în istorie sub numele de CASTRUM KUHOLM, prin menționarea unei bătălii care s-a dat în dreptul ei, între trupele voievodului Transilvaniei și un grup de greavi sași rebeli, conduși de către Henning de Petrești, în anul 1324. Inițial, cetate dacică cu numele Ramidava, ea a fost cucerită de romani, care au înființat un castru cu numele de RUPES (piatră), de la stânca pe care este înălțată. Castrul de la Rupea avea legătură cu celelalte castre romane din împrejurimi – de la Hoghiz, de pe Valea Târnavelor, Valea Oltului și Cetatea Râșnovului – și servea controlului și apărării rutelor și activităților comerciale din zonă.
Pe vatra anticei așezări dacice Ramidava s-a dezvoltat localitatea prefeudală (sec. X-XIII), precum și cea medievală. În secolul al XV-lea, localitatea este menționată de cronicari drept un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Locuirea săsească este atestată de prezența în cetate a celebrului „Turn al Slăninii”, situat în dreapta porții de intrare. Acest tip de turn există în toate cetățile săsești, amintind de un obicei al acestei etnii de a păstra slănina și cârnații comunității într-un spațiu protejat, atât ca să se usuce, cât și ca să fie folosiți drept provizii de hrană în cazul unui atac asupra așezării. De asemenea, cetatea a folosit ca refugiu al sașilor în timpul răscoalei acestora împotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou.
În contextul politic de liniște internă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cetatea și-a pierdut treptat rolul, dar și capacitățile militare potrivite. După primele incursiuni turcești, Sigismund de Luxemburg a decis să cedeze cetatea, aflată într-o stare de ruină, comunității scăunale. Din anul 1427, ea va fi, până la capătul istoriei sale, în administrarea sașilor, care au construit majoritatea elementelor arhitectonice vizibile astăzi.
Evoluția construcției:
Cetatea de sus: Constituită în prima fază, mai veche decât colonizarea germană.
Cetatea de mijloc: Ridicată în secolul al XV-lea și lărgită la începutul secolului al XVII-lea.
Cetatea de jos: Construită în secolul al XVII-lea.
Astăzi, turistul poate desluși fântâna cetății, adâncă de 59 m (săpată în anul 1623), turnul și poarta principală de jos. O plăcuță amintește de magazia militară construită la începutul secolului al XIX-lea. Planurile mai amintesc de Turnul Slăninii, Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Pentagonal, Turnul Ungrei, Camera judelui regal, Camera judelui scăunal, Turnul Cercetașilor, capela cetății și Turnul Scribilor.
Cetatea are două caracteristici arhitectonice distincte: forma de melc a zidurilor fortificate și existența unui turn de formă pentagonală, unic în Europa. Incinta de sus are o suprafață de peste 1.500 mp, iar zidurile sale se îmbină perfect cu rocile naturale. În interior se mai păstrează urmele unor încăperi ce erau folosite ca locuințe în timpul asediilor, cele mai cunoscute fiind Camera judelui și cea a preotului.
De-a lungul timpului, cetatea a beneficiat de perioade de reconstrucție, cum ar fi restaurarea din 1954, însă o abordare științifică și completă a restaurării a început în anul 2009, prin grija administrației locale actuale.
